Modelul de colecție Sony PlayStation 4 ajunge în România. Cât costă și unde îl găsești

de: Răzvan Băltărețu
15 12. 2014

Sony sărbătorește 20 de ani de PlayStation cu un model special. La nivel mondial sunt disponibile doar 12.300 (data de lansare: 3 decembrie 1994) de unități și în România ajung 13 dintre ele. Iată de unde poți cumpăra.

Media Galaxy lansează luni, 22 decembrie, ora 18.00, ediția limitată Sony PS4 în magazinul Orhideea din București. Vor fi disponibile doar 13 unități la prețul oficial de 2.220 lei cu TVA. Pe 3 decembrie 1994, Sony Computer Entertainment a lansat prima consolă PlayStation. Aceasta a fost apreciată pentru tehnologia inovatoare încorporată, precum capacitatea de a procesa în timp real grafica 3D high-resolution, dar şi pentru portofoliul impresionant de jocuri.

Pachetul special conţine, pe lângă consola aniversară Sony PlayStation 4, un controller wireless (DUALSHOCK 4), un PlayStation Camera, un stand vertical și un headset mono, toate în culoarea „Original Gray”, inspirată de prima consolă PlayStation. Mai mult, fiecare consolă aniversară are o mică plăcuță în colțul de jos din dreapta, care indică numărul modelului de la 1 la 12.300. Toate componentele, inclusiv standul vertical, sunt comercializate într-un ambalaj special: o cutie cu design simplu și elegant. Aceasta este învelită într-o husă albă și are imprimată pe centru cu emblema PlayStation 20th Anniversary.

PlayStation a devenit și prima consolă adresată utilizatorului casnic care a depășit pragul de 100 de milioane de unităţi livrate la nivel global. În România, cele 13 console vor putea fi achiziționate doar în magazinul Media Galaxy Orhideea, prin tragere la sorți în timpul evenimentului de lansare. Regulamentul de participare poate fi consultat pe site-ul magazinului aici.